Trecut

              Omul de gheata. Stropi de vinovatie.

 ...iar prin vene arde o pasiune nebuna. Iti caut privirea- nu o gasesc, iti caut buzele- nu le pot atinge, iti caut trupul- imi soptesti "nu pacatui!". Ma retrag sfioasa, jenata de propria intentie, insa nu-mi pot ineca dorinta. Dorinta de a-ti simti bataile inimii, respiratia rece, mirosul catifelat de liliac. Buzele imi tanjesc, trupul imi tanjeste, ratiunea ma omoara, vreau sa cad prada proprilui pacat, insa tu ma opresti.

   Ma las indrumata doar de soaptele tentatiei. Sunt slaba! Respiratia imi devine din ce in ce mai sacadata, trupul imi tremura, lacrimile incep sa curga. Sentimentul de disperare capata radacii adanci, ma infioara! Mi-e frica! Ridic mana, cautandu-te, nu te gasesc! Tot ce prind e doar parfumul unui vis. Un alt vis, o alta iluzie. Lacrimile curg si mai mult, se rostogolesc pe obraji, se contopesc cu pielea deja prea fierbinte. Oare cat voi mai continua sa ma droghez cu astfel de minciuni?! Oare...dar totul se va pierde, nu?! Imi musc cu putere buza, negand cu desavarsire acest gand. Dau viata unor soapte, sperand ca le vei auzi: "Iarta-ma! Iarta-ma ca te iubesc!"

Prezent

                     Fiorii unui sarut cu buze de cristal. Realitate

Nopti ce adapostesc la sanul lor vise fierbinti, saruturi dulci si mangaieri lascive. Dorintele vechi, acum, capata forma. Zambetul de azi si fagaduintele de maine impletesc un singur suflet, tremurul si fiorii fiecarui sarut promit o noua viata si totusi, departe de a fi adevarat. Un adevar ce ascunde in spatele sau o minciuna amara ce da sa fie uitata, insa ea continua sa existe. Si oare care e minciuna? Existenta mea e o minciuna? Idealurile mele sunt niste minciuni? Iubirea mea e o minciuna? Ma inec in disperare negasind raspunsul acestor intrebari... O viata simpla, plina de lacrimi sub fiecare zambet, o durere sub fiecare picatura de placere si o dorinta ce ma sufoca prin fiecare sarut al sau. Fiorii unui sarut cu buze de cristal. Sarut cu trupul, sarut cu sufletul, sarut cu inima si, totusi, nu e de ajuns. Tip, lovesc, tremur si incep sa plang...lacrimi ce nu se mai opresc, lacrimi ce-mi provoaca durere in tot trupul. Acestui suflet singuratic i-am intins o mana, mi-a luat-o si m-a ridicat si pe mine odata cu el. Acum il am, rasuflu usurata si multumita de realizarea mea. Dar ma izbesc de fostul zid de sticla, incep sa ma panichez, incep sa tremur, incep sa plang: il am oare cu adevarat?! E al meu?! Imi apartine?! Daca e al meu, de ce nu-l pot atinge?! De ce nu pot sa'l fac al meu?! De ce realitatea mi se impotriveste?! Vreau si mai mult sa cad prada tentatiei, insa ceva ma opreste. Un strigat inabusit se aude de undeva, nu stiu de unde, insa tipa, tipa la mine sa ma trezesc odata. Dar de ce sa ma trezesc? Daca ma trezesc peste ce voi da? Voi primi doar palme, nu vreau sa mai primesc palme...te rog, nu mai vreau! Vreau iubire, vreau placere, vreau o mana calda ca sa ma mangaie...cu toate ca realitatea mea nu e aceeasi cu realitatea lor, dar nu-mi pasa. Vreau sa cad in agonie, vreau sa mor in bratele LUI... oricine ar fi el.